Acest eveniment s-a încheiat

Basic Resto – Obturații la microscop (noiembrie 2022)

Început
4 noiembrie 2022 09:00
Final
4 noiembrie 2022 17:00
Adresă
Strada Salcâmului 21, Cluj-Napoca, Romania   Vezi hartă
Oras
Cluj-Napoca

1.350,00 lei (plus TVA)

Orar: 09:00-17:00

Stoc epuizat

Categorie:

Stare

Lectori

Dr. Marius Bud este absolvent al Facultății de Stomatologie din Cluj-Napoca, promoția 2002. A urmat un program de masterat în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, iar în anul 2008 și-a susținut doctoratul în științe medicale. A efectuat stagii de cercetare la universitățile din Leuven (Belgia), Amsterdam și Paris.

Din anul 2009 activează în cadrul Facultății de Medicină Dentară din Cluj-Napoca, unde desfășoară activități didactice și de cercetare în domeniul stomatologiei restaurative. Coordonează cercul științific studențesc de stomatologie restaurativă și este implicat în formarea viitorilor medici prin cursuri dedicate restaurărilor directe și utilizării magnificației în practica clinică.

De peste două decenii, activitatea sa profesională s-a concentrat pe creșterea preciziei în stomatologie. Utilizarea microscopului operator, standardizarea protocoalelor clinice și documentarea riguroasă a cazurilor au reprezentat fundamentele pe care și-a construit atât practica medicală, cât și activitatea educațională. Începând cu anul 2011, a fost printre promotorii utilizării microscopului operator în stomatologia restaurativă din România, extinzând beneficiile magnificației dincolo de endodonție către restaurările directe, protetica minim invazivă și managementul detaliilor clinice.

Este autorul volumului „Direct Restorations. Clinical Steps for Working Protocols”, publicat de Springer Nature, precum și al ediției în limba spaniolă „Restauraciones directas. Procedimientos clínicos en los protocolos de trabajo”, publicată de Lisermed. Activitatea sa științifică include numeroase articole publicate în reviste internaționale și participări ca lector la conferințe și workshopuri în România și în străinătate.

Din anul 2016 este lider de opinie pentru Dentsply Sirona, susținând programe educaționale dedicate restaurărilor directe, materialelor compozite și tehnicilor moderne de reconstrucție dentară.

Experiența acumulată în domeniul preciziei clinice și al stomatologiei asistate de microscop a condus în mod natural către dezvoltarea conceptului One Vision, implementat în cadrul clinicii Mb Dental, pe care a fondat-o în anul 2007. Acest concept pornește de la definirea și validarea digitală a rezultatului final încă de la începutul tratamentului și integrează într-un singur plan terapeutic ortodonția, chirurgia, implantologia, parodontologia, protetica și stomatologia restaurativă.

În viziunea sa, planificarea digitală nu înlocuiește precizia clinică, ci o valorifică la un nivel superior. Microscopul operator, fluxurile digitale și colaborarea interdisciplinară reprezintă etape ale aceleiași evoluții: de la controlul detaliului clinic la proiectarea predictibilă a rezultatului final. Această filozofie stă la baza activității sale clinice, academice și educaționale și reprezintă fundamentul cursurilor pe care le susține astăzi.

Detalii eveniment

Restaurarile directe sunt cele mai frecvente tratamente realizate de medicii dentisti la nivel mondial. Protocolul de lucru influenteaza direct calitatea tratamentului si prognosticul pe termen lung motiv pentru care fiecare dintre noi suntem datori sa ne asiguram ca alegem variantele de tratament potrivite pentru fiecare caz in parte. In plus, utilizarea magnificatiei, in special a microscopului operator dentar, vine sa completeze beneficiile acestor tratamente.

Acest curs de o zi se adreseaza medicilor stomatologi care realizeaza tratamente restaurative si doresc sa isi dezvolte practica clinica cu noi tehnici de lucru sau cu introducerea magnificatiei in munca zilnica.

Scopul acestui curs este

  • de a transmite participantilor tehnici si protocoale clare de lucru care sa imbine eficienta clinica cu succesul terapeutic si rigoarea stiintifica.

  • de a familiariza participantii cu magnificatia oferita de microscopul operator dentar si folosirea lui pentru realizarea restaurarilor directe.

Cursul este conceput sub forma a 6 workshopuri cu durata de aproximativ o ora, fiecare dintre ele precedat de cate o scurta prezentare teoretica.

Temele abordate in acest curs:

– Alegerea sistemului de matrici adecvat. Mijloace suplimentare de adaptare a matricilor

– Tehnica centripeta de restaurare a cavitatilor de clasa a doua

– Tehnici de restaurare a peretilor proximali prin varierea tipului de matrici si tipului de stratificare

– Gestionarea excesului de material

– Relatia parodontiu-restaurare. Managementul cavitatilor situate subgingival

– Gestionarea cavitatilor in oglinda. Simultan versus succesiv

– Stratificarea rasinilor compozite in obturarea cavitatilor de clasa a doua

– Modelarea morfologiei ocluzale. Tehnici, accesorii.

– Rezolvarea celor mai frecvente probleme aparute in timpul tratamentului

Participantii la acest curs vor exersa mai multe tehnici de restaurare a cavitatilor de clasa a 2-a pentru a reface corect punctele de contact in zona laterala. Fiecare participant va monta mai multe tipuri de matrici, va restaura peretii proximali in mai multe moduri si va realiza morfologia ocluzala prin mai multe tehnici de modelare ocluzala.  Toate procedurile vor fi realizate la microscop folosind dinti din plastic cu cavitati preparate in prealabil.

Workshop 1:

  • Reglarea microscopului si exersarea lucrului la 4 maini

Workshop 2:

  • Montarea a patru  tipuri de Matrici sectoriale pentru dinti posteriori folosind magnificatia: Palodent-V3; TOR-VM clasic, TOR-VM saddle, Palodent 360.

Workshop 3:

  • “Tehnica centripeta- oblica” – Restaurarea peretelui proximal prin stratificare oblica din compozit compactabil si “Tehnica centripeta- snowplow” folosind magnificatia

Workshop 4:

  • “Tehnica centripeta a crestei marginale prin metoda bulk” – folosind magnificatia

Workshop 5:

  • Modelarea ocluzala prin tehnica “Essential Lines”- folosind magnificatia

Workshop 6:

  • Modelarea ocluzala prin tehnica succesiva a “cuspizilor simetrici”- folosind magnificatia